A publicat o poză pe o rețea de socializare și peste câteva ore era în închisoare: ,,Nu mi-am dat seama ce se vedea, am șters-o imediat, dar…” Uite ce fotografiase și de ce a reacționat poliția atât de repede

Dani Mathers este un fost model Playboy în vârstă de 29 de ani, dar după ce a publicat o imagine pe Snapchat, ea riscă acum să meargă la închisoare, iată de ce.

Dani era în vestiarul sălii de fitness atunci când se pare că a fost atât de oripilată de modul în care arăta o femeie în vârstă de 70 de ani, încât i-a făcut o poză, din păcate nu s-a gândit că ar putea fi o problemă faptul că femeia din imaginea pe care o realizase era dezbrăcată.

Alături de imagine, modelul a scris: ,,Eu nu o să-mi pot șterge imaginea asta din minte. Acum n-o să puteți nici voi”, prin aceste cuvinte femeia lăsa să se înțeleagă că o femeie în vârstă nu ar trebui să se dezbrace într-un vestiar, atunci când sunt și alte persoane de față.

Drept urmare a faptei sale, procurorii din Los Angeles i-au deschis lui Mathers un dosar penal, iar fotomodelul riscă acum să facă 6 luni de închisoare fiindcă atunci când a publicat imaginea, ea a încălcat dreptul la intimitate și viață privată a bătrânei.

Totodată, Dani nu mai are voie să calce în acel lanț de săli de fitness, chiar dacă a șters imediat fotografia de pe pagina respectivă de socializare și și-a cerut scuze public pentru ceea ce a făcut.

Modelul s-a apărat spunând că poza trebuia trimisă într-o conversație privată, dar pentru că folosea Snapchat-ul de foarte puțin timp, așa că a trimis-o din greșeală tuturor următorilor săi.