Această mamă și-a ucis accidental copiii, făcând o greșeală comună! Atenție, și tu faci asta în fiecare zi

Alimentația copiilor este foarte importantă pentru toate mamele, acestea fiind atente și grijulii atunci când este vorba despre acest lucru.

Cu toate acestea, o mamă din Mexic, care a vrut să le pregătească masa copiilor ei, a trecut prin clipe de coșmar.

Josefina, mamă a doi copii, s-a trezit într-o dimineață și a mers la cea mai apropiată piață ca să cumpere cele necesare pentru micul dejun al copiilor ei. A ajuns acasă și a început să pregătească pentru Augustin în vârstă de 8 ani și pentru Maria de 6 ani, o tortilla cu ouă și șuncă și suc proaspăt de portocale,

Când cei mici s-au trezit, i-a trimis la baie să se spele pe mâini. În timp ce aceștia se aflau la baie, Josefina primea mesaje de la soțul ei, pe telefonul mobil, și chiar dacă prepara micul dejun, femeia i-a răspuns. Nimic neonișnuit până aici, ai spune. Toți au mâncat, iar Augustin și Maria au mers la școală.

Două ore mai târziu, mama a primit o veste cumplită! Cei doi copii se simțeau extrem de rău și se aflau în drum spre spital, fiind într-o stare critică. Medicii nu le puteau controla febra din cauza bacteriei puternice pe care au luat-o, mai exact Salmonella.

După analize amănunțite. doctorii au stabilit că batecteria se afla în micul dejun pe care îl preparase. Bacteria a ajuns în mancarea pe care copiii au servit-o atunci când mama a decis să pună mâna pe telefonul mobil ca să-i răspundă soțului la mesaje.

Mare atenție! Telefoanele noastre sunt pline de bacterii care pot ajunge pe mâncare și pot avea consecințe fatale. Bacteria Salmonella poate contamina o varietate de alimente: carne, ouă lapte, fructe de mare, legume și fructe.

De asemenea, este important de știut că nu există niciun vaccin contra infecției cu această bacterie, de aceea este necesar să avem o igienă corespunzătoare și să spălăm alimentele pe care urmează să le consumăm.