Femeia asta a fost însărcinată TIMP de 3 ANI! Când au aflat ce se află în burta ei, MEDICII au rămas ȘOCAȚI, uite ce avea femeia

O femeie a trăit timp de trei ani cu o burtă de gravidă, până când a aflat crudul adevăr. Margaret Mcmahon, în vârstă de 48 de ani, a mers la medic după ce burta a început să se umfle, ca și cum ar fi avut un balon în abdomen.

La primele investigații, medicii i-au spus că este din cauza sindromului colonului iritabil.

Explicația medicilor nu a liniștit-o pe femeie și a continuat să caute răspunsuri pentru problema cu care se confrunta de bună vreme. După trei ani de dureri și de priviri curioase ale celor din jur, Margaret a fost operată, iar doctorii au descoperit în abdomenul ei o tumoare de măsura unui pepene.

Mamă a doi copii, aceasta a trăit vreme de trei ani cu o senzație de „sarcină fără sfârși”. În urma unei radiografii, Margaret a aflat că are o tumoare uriașă în stomac.

„Ultimul an a fost îngrozitor. Era ca și cum aveam o sarcină fără sfârșit, cu excepția faptului că atunci când eram însărcinată, vei avea un bebeluș la final. Pur și simplu vrei ca acest extraterestru să îți iasă din corp. Până la final am avut dureri cumplite. Este oribil când ai nevoe să mergi la baie tot timpul, pur și simplu mi-a pus viața în modul „așteptare”. Au crezut că este vorba de sindromul colonului iritabil la început, care îmi făcea abdomenul umflat și mi s-a spus să mai slăbesc. Într-un final, și-au dat seama că este vorba despre un fibrom și mi s-a zis că este de mărimea unei prune și să nu mă îngrijorez”, a declarat Margaret.

„Trei ani mai târziu, m-am întors și medicii mi-au spus că nu a crescut, însă eu nu mă simțeam bine, aveam dureri la șold și în spate” a mai spus femeia.

Așa se face că fiica ei a dus-o la camera de gardă, unde a fost supusă unei histeroctomii, iar medicul i-a mărturisit că tumoarea avea mărimea unui pepene.

Acum, Margaret se poate bucura din nou de viață, iar recuperarea ei a decurs fără probleme.