Medic roman, mesaj dur pentru toti romanii: Cooperati, sau saptamanile care vin, aia cu coasa n-o sa mai vina la televizor, o sa vina in curtea multora.

Medicul Gabriel Diaconu a postat un mesaj dur pe pagina sa de Facebook. Iata ce scrie medicul:

Moartea va veni pentru multi. Nu pentru toti odata. Nu pentru cei care erau de murit.

„Sa vorbesti etic despre pregatiri in fata mortii presupune ca esti nu doar echipat intelectual, moral sau afectiv. Presupune ca esti dispus sa fii transparent in conversatia cu oamenii, fie ei multi, putini, educati sau ne-educati.

Cifrele nu pot fi schimbate. Romania are 2500 de paturi de terapie intensiva, MAXIM, daca va reusi sa echipeze / respectiv sa cumpere suficient echipament pentru 1000 de paturi. Adica 140 de milioane de Euro, si vendori suficienti incat sa ofere astfel de volume.

Pana atunci, ne putem baza doar pe in jur de 1500 de paturi. Aceste 1500 de paturi sunt distribuite inegal in tara, deci densitatea de pat/ la 100.000 de locuitori este foarte variabila. In situatii de lockdown/ carantina a unui oras, scenarii de tip Lombardia se pot intampla in Romania in multiple judete.

Masurile extreme, draconice sociale sunt SINGURELE care pot face o diferenta in procentul de mortalitate. Populatia nu va asculta recomandarile CCO/ MAI/ MS decat cu politie pe strada, si politie militara care sa se asigure ca toate persoanele trecute de 60 de ani raman in casa pentru urmatoarea luna.

Un pat de terapie intensiva cu bolnav Covid este blocat pentru 2 – 3 saptamani. Mortalitatea in ARDS datorat Covid-19 este 60%. Drept urmare, daca apar rapid multe cazuri de pneumonie interstitiala Covid/ urmate de ARDS, paturile se vor umple in maxim 7 zile.

Nu avem ventilatoare, pneumomate suficiente, si achizitia lor in regim de urgenta are o intarziere de livrare/ punere in functiune de pana la o luna. Ajutorul nu va veni decat la sfarsit de aprilie/ mai.

Testam, realist, vreo 500 de persoane / zi si rata de detectie Covid este nejustificat de mica. Asta inseamna ca triajul functioneaza foarte prost si pierdem teste aiurea.

Cifrele spun ca doar 10 – 15% dintre persoanele Covid+ sunt identificate prin testare. Asta inseamna ca astazi, la 277 de cazuri testate pozitiv, in comunitate, la nivel national, avem aproape 2000 de persoane Covid+ nediagnosticate.

Avem transmitere comunitara. Transmiterea comunitara are o rata de dublare la fiecare 2 – 3 zile. Nu ne putem baza pe curba exponentiala doar de dublare saptamanala a cazurilor testate RT-PCR. Cei care transmit cel mai mult boala sunt Covid+ anonimi, circulanti.

Restrictionarea extrema a mobilitatii sociale, peste 80%, poate incetini pasul epidemiei. Ea trebuie implementata pentru urmatoarele 30 – 60 de zile, incluzand circulatia inter-orase, dar si in interiorul centrelor urbane mari. Experienta ultimei saptamani arata ca suntem departe de deziderat, undeva la un 25 – 30% reducere a circulatiei. Deci deloc.

Medicii nu inteleg nici ei ca nu oricine trebuie protejat la fel. In ordine descrescatoare, ierarhia este asa: medic ATI, medic urgentist, medic specialitate conexa celor doua (oftalmologie, boli infectioase, pneumologie, cardiologie, boli interne, hematologie, medicina de laborator), si apoi ceilalti. Un alt indice de prioritizare face referire la varsta medicilor, si incarcarea lor de contact cu pacientii Covid +. Irosirea materialelor de protectie face sa aruncam pe fereastra masti, echipamente hazmat, resurse pretioase pe fereastra, si cand va veni valul sa ne trezim ca nu mai avem.

Medicii trebuie sa se poarte ca si cetatenii. Acum, orice medic care dezvolta simptome sugestive trebuie sa se auto-izoleze pentru 10 – 14 zile. Adevarul este ca majoritatea medicilor vor trai daca iau distanta sociala de pacienti, in context simptomatic. Si daca renunta la lamentari, comentarii, carcoteli tipic romanesti.

Suntem la trei saptamani in urma Italiei doar prin filtrul diagnosticelor anuntate de MS. Realist, mai avem maxim o saptamana pentru luarea unor decizii salvatoare de viata pentru mii de romani, indeosebi pentru romanii varstnici, sau bolnavi de boli cronice de inima, plamani, rinichi sau boli endocrine.

Cand spun ”avem” ma refer la toata lumea. Ma refer la autoritati. Ma refer la decidenti. Ma refer la populatie. La fiecare dintre voi. Cooperati, sau saptamanile care vin moartea n-o sa mai vina la televizor, o sa vina in curtea multora. La acest moment preventia pandemiei a ajuns la punctul la care tot ce puteti preveni sunt regretele ulterioare. Ca ati fost prosti, dar multi, mai degraba decat multi, dar prosti.

Astazi trebuie sa fiti multi. Pentru ca doctori sunt putini, paturi ATI sunt putine, si cifrele nu mint, niciodata. Singurii care mint sunt oamenii care vin la doctor si ascund c-au fost in zone endemice pentru coronavirus.

#medicinromania #covid19 #staiincasa”, scrie medicul.

Moartea va veni pentru mulți. Nu pentru toți odată. Nu pentru cei care erau de murit. Să vorbești etic despre…

Publicată de Gabriel Diaconu pe Joi, 19 martie 2020

Loading...