Semn divin în plină pandemie. Icoana Maicii Domnului, de la Mănăstirea Oituz, plânge în mâna părintelui

Semn divin în plină pandemie. Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Outiz a plâns cu lacrimi de mir în mâinile părintelui.

Icoana Maicii Domnului ne-a transmis un semn divin în plină pandemie. Chiar în mâinile părintelui de la Mănăstirea Oituz, a plâns cu lacrimi de mir minute în șir.

Minunatul semn pe care l-am primit de la Dumnezeu a fost făcut public pentru a încuraja românii de pretutindeni ca în această perioadă să rămână puternici în credință în lupta pe care o ducem cu noul coronavirus.

Părintele Macarie Banu a rostit o rugăciune pentru sufletele tuturor atâta timp cât Icoana Maicii Domnului a plâns, așa cum rar ni se dă să vedem.

Icoana Maicii Domnului ținând-ul pe pruncul Iisus Hristos în brațe a mai plâns cu lacrimi de mir, însă de data aceasta și pruncul a plâns.

Cum momentul în care icoana a plâns a ajuns viral în mediul online, internauții s-au mirat, dar în același timp au putut să se bucure de acest semn divin și fiecare să se roage pentru ceea ce are nevoie în această perioadă.

”Doamne Ajuta pe toata lumea, copii, batrini, bolnavi”, Doamne întărește-ne în credință și ne iartă păcatele noastre”,

”Doamne Maica Domnului păzește poporul tău de tot cei rău”, ”Plâng icoanele de mila noastră”, sunt doar câteva dintre reacțiile celor care au văzut imaginile în care icoana Maicii Domnului plânge cu lacrimi de mir. scrie spynews!

PLÂNGE Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Oituz în mâna Părintelui Ierom. MACARIE BANU! E semn că trebuie să fim tari în credință și să ne pocăim! 😥🙏

Publicată de Mănăstirea și lumea pe Marţi, 28 aprilie 2020

Loading...