Cele mai bune negrese de casă – 2 rețete gata în 20 minute

2 rețete delicioase pentru negrese gustoase: sunt gata în mai puțin de 20 de minute…

Pentru a pregăti prima rețetă, veți avea nevoie de următoarele ingrediente:

1 cană de zahăr
125 grame de unt
jumătate de cană de cacao
1 cană de lapte
2 căni de făină
180 g ciocolată neagră
1 plic de praf de copt
2 ouă
Cum se prepară?

Combinăm toate ingredientele uscate, apoi ouăle, laptele și untul. Amestecăm foarte bine, iar compoziția obținută o băgăm în cuptor la foc mediu pentru 20-25 de minute. După ce s-a răcit puțin, se toarnă peste prăjitură ciocolata neagră topită la bain-marie. O ținem la frigider câteva minute înainte de servire.

Poftă bună!

A doua rețetă de negresă
Pentru această rețetă, aveți nevoie de:

Pentru prepararea blatului:

o cană și jumătate de zahăr
o cană și jumătate de apă
3 căni de făină
3 linguri cu vârf de cacao
4 linguri de ulei
1 fiolă / sticluță esență de rom
1 praf de copt
1 plic de zahăr vanilat
100 g de stafide
100 g nucă mărunțită
praf de sare
Pentru prepararea glazurii de ciocolată:

6 linguri de apă
6 linguri de zahăr
6 linguri de ulei
2 linguri de cacao
Cum se prepară?

Se amestecă toate ingredientele bine. Se unge o tavă cu ulei și se tapetează apoi cu făină. Se toarnă compoziția în tavă și se coace negresa la cuptor (încălzit în prealabil) la foc potrivit 25 de minute. Nu se deschide cuptorul în primele 15 minute pentru că nu mai crește blatul.

Se încearcă cu o scobitoare dacă prăjitura este coaptă. Se înfige scobitoarea în blat și, dacă iese curată, înseamnă că negresa este făcută. Se scoate din cuptor și se lasă la răcit. Se pun într-o crăticioară toate ingredientele și se fierb câteva minute până se îngroașă compoziția.

Trebuie să aibă consistența unei smântâni. Glazura se toarnă apoi caldă și se întinde cu o lingură peste blatul scos din cuptor și răcit.

Să o savurați cu plăcere!