Doliu URIAȘ în România! După Stela Popescu și Tamara Buciuceanu, încă o mare STEA ne-a părăsit

Actorul Alexandru Mereuță a murit, la vârstă de 93 de ani, iar anunțul a fost făcut de către Teatrul de Stat Constanța.

A murit Alexandru Mereuță, cel mai longeviv actor al Teatrului de Stat Constanța

În urmă cu 9 ani, cineastul povestea cu nostalgie despre cei 63 de ani dedicați scenei, dar mai ales despre foștii săi colegi de teatru, nume mari în industria cinematografică din România.

„ Am jucat şi cu Radu Beligan, cu Grigore Vasiliu în piesa Adam şi Eva. Mi-a rămas în minte şi marele maestru Sică Alexandrescu, regizor de mare valoare, care a montat la Constanţa Papa se

lustruieşte. Atunci, a fost distribuit în rol un venerabil şi important actor, dar care avea, pe lângă activitatea artistică şi alt gen de preocupări, precum jocurile de noroc. Pe data de 30 august a fost premiera unei piese, iar în octombrie trebuia să plecăm în turneu. M-am dus la regizor să joc rolul în dublură, dar am fost refuzat. Ambiţios şi hotărât,

am învăţat rolul şi după concediu, colegul meu mi-a zis că el nu poate juca două roluri pe zi. Şansa mi-a surâns. Am plecat la Brăila, Galaţi, Bacău şi după aceea mi-a spus că nu mai poate juca. La acel moment am fost întrebat dacă ştiu rolul şi seara l-am jucat la Paşcani. Apoi, am jucat în locul lui Morţun tot turneul.”, declara Alexandru Mereuță, în 2011.