ULTIMA ORĂ! Reguli după care vei trăi începând de MÂINE

Starea de alerta a fost prelungita pentru inca o luna. Astfel, incepand din data de 14 noiembrie vom trai dupa aceste reguli.

Prelungirea starii de alerta intra in vigoare de sambata, 14 noiembrie, si masurile adoptate sunt valabile timp de 30 de zile. Pentru ca este perioada care include si alegerile parlamentare, unele masuri se refera specific la procesul electoral.

Totodata, a fost adoptata si noua lista cu tarile din „zona galbena”, considerate cu risc epidemiologic ridicat, iar persoanele care sosesc in Romania din aceste tari vor trebui sa stea in carantina.

Intre masurile care raman in vigoare, este obligativitatea purtarii mastii de protectie in spatiile publice, la locul de munca, in spatiile comerciale, precum si in mijloacele de transport in comun, pentru toate persoanele care au implinit varsta de 5 ani.

Se mentinere interdictia de circulatie in interiorul localitatilor pentru persoanele aflate in grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu apartin aceleiasi familii, precum si formarea unor asemenea grupuri.

CONTINUAREA